INTERVIURI

CU GABI GOMBOŞ DESPRE LUMEA UNDERGROUND A                                   ROCK-ULUI ROMÂNESC 

    Gabriel (Gabi) Gomboş este fondatorul fanzinului Metalfan şi al festivalului omonim. A scris despre trupele rock româneşti ale anilor '90 în revistele Pop, Rock & Show, Vox Pop Rock, Liceenii, Heavy Metal Magazin etc. Gabi a jurizat prestaţia multor metalişti autohtoni în festivaluri celebre ale României, cum ar fi: Top T, Posada, Constelaţii Rock, Metalfan, Rock Fest Seini etc. Este autorul celor patru enciclopedii ''metalice'' în limba română, Coşmar pe Strada Morţii (Black metal lexicon, Death metal lexicon, Doom metal lexicon - vol.1 şi Doom metal lexicon - vol. 2), apărute la editura Cartea de Nisip. 
    Între anii 1998 şi 2015 a scris memorialistică, cunoscute fiind volumele: Arhivele Urbei Flămânzi - vol. 1, Familii boiereşti din Ţinutul Flămânzi - vol. 2, Revoluţie sau Impostură - vol. 3.

Petruţa Şerban:  Acum cînd informaţia curge cu maximă generozitate pe Internet, oricine poate găsi interviurile acordate de tine, în timp. Din toate acestea, care crezi că a fost întrebarea care ţi-ai fi dorit să-ţi fie pusă şi nu ţi s-a pus?

Gabi Gomboş: Sincer, nu ştiu. Dar nimeni nu m-a întrebat pînă acum ce aş fi făcut EU dacă aş fi avut cu adevarat puterea să ajut muzica rock. Probail că ce am făcut şi pînă acum. Aş fi încurajat festivalurile, concertele, realizarea unor emisiuni de profil radio şi TV şi editarea unei publicaţii rock, că nu mai există niciuna din păcate....Şi un lucru la care mă gîndesc de mult: aş fi introdus obligatoriu în şcoli ora de rock în cadrul orei de muzică. Din păcate se studiază doar muzica de factură clasică, şi nimeni nu le deschide ochii copiilor cu Beatles, Stones, Floyd, Sex Pistols, Doors şi aş fi insistat pe mesajele transmise în timp de aceste trupe, de la love la protest, etc. Ore cu audiţii obligatorii, cu teme pentru acasă, cu recenzii de genul influenţa muzicii grunge/alternative în generaţia anilor 90 sau ce a schimbat punk-ul în anii 70.

P:Ş.: Expertul companiei londoneze The Future Laboratory, Martin Raymond, afirma referitor la underground că tendinţele în muzică, artă și politică sunt: “acum transmise secundar și prin colaborare prin Internet. Înainte aveai un număr de persoane care ajutau la adoptarea unei tendințe: inovatorul, asimilatorul timpuriu, asimilatorul tîrziu, mainstream-ul timpuriu, mainstream-ul tîrziu, apoi conservatorul. Dar acum trecerea este directă de la inovator la mainstream”. Ce a însemnat pentru tine perioada anilor 1993-1998, cea de maximă efervescenţă a rock-ului underground românesc?

G.G.: Perioada de efervescenţă maximă a rock-ului românesc a fost după 1990 imediat, cînd într-o ţară în care comuniştii declarau rock-ul prohibit, au apărut sute, mii de trupe din toate genurile, mai ales heavy metal, speed, thrash, death, iar mai tarziu doom şi gothic.

P.Ş.: Ca fondator al fanzinului Metalfan şi al festivalului omonim, ai trăit, fără îndoială, experienţe memorabile.  Ne povesteşti un astfel de moment?

G.G.: Experienţele care m-au marcat în mod deosebit au fost reprezentate de descoperirea unor trupe care datorită acţiunilor Metalfan au prins aripi la nivel național. De exemplu Sin, God, Taine, Abigail, care au şi cîştigat Metalfan-ul şi din care unele, după cum se stie, rezistă şi astăzi. A mai fost şi managementul formatiei Ura de După Uşă, de circa 5 ani, care mi-a adus satisfacţia editării primului CD de metal underground din România. O plăcere deosebită am avut colaborînd cu fosta publicaţie Vox, Pop Rock şi unde datorită rubricilor mele Coşmar pe Strada Morţii, Gașca de Prieteni, primeam zilnic chiar şi cîteva sute de scrisori din toată ţara. Aşa ceva nu mai există acum dar din fericire există net-ul şi reţelele de socializare, care au preluat o parte din această corespondenţă...

P.Ş.: S-a spus despre tine că ai fost iubit dar şi detestat. La ce crezi că s-au referit cei care au afirmat asta?

G.G.: Am fost iubit pentru sprijinul acordat trupelor tinere care doreau să se afirme dar şi detestat pentru că am deshis ochii trupelor să nu mai cînte şi să nu mai scoată produse muzicale fără bani, în beneficiul altora. M-au urît probabil şi baştanii rockului de atunci pentru că redirecţionînd atenţia publicului spre trupele tinere, luam caşcavalul formaţiilor cu ”ştaif”. Poate nu ştiţi cîtă lume mai mergea la Holograf şi Compact în anii 90-93… am intrat în conflict la un moment dat şi cu anumiţi realizatori de emisiuni şi redactori care se tot ofuscau de ce sunt eu invitat în juriu la toate festivalurile din ţară. Mi-au fost aproape doar Florin Silviu Ursulescu, Nelu Stratone, Călin Ilie Antigona Teofanidis, Nelu Tilie Săracu (RIP # Colectiv), Nelu Brânduşanu, Cătalin Catană, Florian Gheorghe, Florian Pittiş, deci balanţa prietenilor este mult mai grea decît cea a duşmanilor.

P.Ş.: Ne spui ceva despre autorul şi publicistul Gabriel Gomboş? La ce lucrează el acum?

G.G.: Sper ca în 2016 să găsesc fonduri pentru publicarea cărţii ”Rock & Roll Tovarăşi - underground bucureştean, anii 80 şi 90”, pe care am scris-o împreună cu Nelu Stratone. În luna martie va intra sub tipar cartea ”Rock în Zărneşti”, despre mişcarea rock din Zărneşti din anii 80 şi 90. În prezent fac corectura cărţii ”Răboj de amintiri”, aparţinînd scriitorului Dimitrie Iov din Flămînzi, al cărui manuscris, vechi de aproape 100 de ani, l-am redactat anul trecut, volumul urmînd să fie lansat pe 9 martie 2016. Şi fiindca veni vorba de Dimitire Iov, mă mai ocup de redactarea unui volum de poezii de dragoste al acestuia, intitulat ”Cărți poștale”, al cărui manuscris include poeziile acestuia apărute în presa timpului, în perioada interbelică, între anii 1911 şi 1920. Sînt poezii de dragoste sfîşietoare, dedicate în totalitate unei iubite a lui din Basarabia, pe nume Liuba, care, nu se ştie de ce, s-a sinucis în ziua logodnei cu el....Pe linie rock, sunt în discuţii cu diverse persoane pentru realizarea altor cărţi din colecţia Metal Collection, despre mişcarea rock din Bacău, Cîmpulung, Braşov şi Botoşani, dar realizarea lor nu depinde numai de mine ci şi de găsisrea unor sponsori locali care să se implice in editarea lor. Iar cum românii nu se prea omoară să sară cu banul, deocamdată treaba trenează. Cam asta fac eu la ora actuală. Sper să-mi dea Dumnezeu putere de muncă şi sănătate, să termin ce mi-am propus, lucru pe CARE ŢI-L DORESC ŞI ŢIE!!!

PICTORUL ION MIHALACHE - REVOLTA ŞI DINAMICA EULUI

Ion Mihalache s-a născut pe 15 martie 1964 în localitatea Borleşti, Jud. Neamţ. A terminat studiile Academiei de Arte din Bucureşti şi este membru U.A.P. - Filiala Bacău. Pictura lui atrage printr-o mare forţă compoziţională şi cromatică iar grafica prin nudurile despre care criticul de artă  Ana Amelia Dincă, spune: ''Pe măsură ce lecturăm grafierile realizate în gesturi libere, peste care uneori a adăugat efectul miraculos al petei de culoare sau ritmicitatea liniei dezinvolte, constatăm că expresionismul abstract de care este ataşat în pictură este o problemă de obiectivizare şi în cazul compoziţiei cu nuduri, artistul părînd a reclădi femeia după chipul şi asemănarea Cosmosului.''     

A fost desemnat de Filiala Bacău a Uniunii Artiştilor Plastici din România artistul anului 2010. 
 

Petruţa Şerban: Un artist, indiferent de muza căreia i se închină, este deseori trimis înapoi în timp de către cei care-l intervievează. Te întreb şi eu: care este prima ta amintire cu tine pictînd?

Ion Mihalache: Prima şedinţă de lucru, prima bucurie, primele curiozităţi; prima lucrare făcută cu pasiune şi pe care mi-o amintesc cu plăcere este un peisaj făcut cu creioane colorate, în care ilustram o livadă cu nişte copaci înalţi, groşi şi care nu prea îmi încăpeau în pagină; pînă la urmă am fost foarte încîntat de lucrărica mea. Asta se întîmpla cred că prin clasa a II-a, a III-a, nu mai ştiu. Prin clasa a VII-a am avut primele încercări în ulei: o vază cu flori, narcise şi un peisaj. Cred că în primele lucrări, ca primă preocupare era execuţia cît mai academică, redarea şi realizarea motivului cît mai fidel, cît mai aproape de realitate.

P.Ş. :Femeia este foarte prezentă în lucrările tale. S-a vorbit mult despre maniera ta de reprezentare a acesteia, de tehnica aparte care împleteşte realul cu oniricul pînă la suprapunere. Cît este de important pentru tine acest lait-motiv al picturii tale?

I.M.: Aici ar fi foarte multe de spus, am să mă rezum doar la cîteva din motivele ce-mi determină preocuparea faţă de reprezentarea femeii: pictez şi desenez femeia pentru că îmi place, mă inspiră, o doresc; pentru că este şi dă viaţă; pentru că e frumoasă, pentru că o iubesc, pentru că mă face fericit; pentru că femeia mă face puternic, pentru că făra ea nimic nu are sens, în prezenţa ei nu se merită să-ţi pierzi timpul făcînd altceva decît s-o iubeşti.

P.Ş.: Ştiu că portofoliul tău include şi lucrări de artă murală, mai exact pictură religioasă, în şapte-opt lăcaşe de cult. În timpul realizării unei astfel de lucrări sau după terminarea acesteia, ai simţit că eşti cu un pas mai aproape de divinitate, că e posibil să fi existat un moment în care aceasta te-a atins şi altfel decît a facut-o dăruindu-ţi harul picturii?

I.M.: Am trecut prin experienţa şantierelor de pictură bisericească mînat de entuziasm tineresc-profesional şi de dorinţa de a acumula cît mai multe cunoştinţe şi date tehnice specifice picturii murale. Am fost atras şi de frumuseţea şi complexitatea picturii bizantine, de amploarea lucrărilor şi a suprafeţelor rezervate picturii. Tehnica în care se execută pictura murală este una nu tocmai la îndemînă şi presupune o pregătire îndenlungată şi o execuţie precisă a fiecărei operaţii în parte, de la aplicarea suportului pentru pictură, executarea desenului şi pînă la ultima pată de culoare, ultima tuşă. Asta m-a atras şi m-a impresionat la pictura murală. De cîteva ori, de puţine ori ce-i drept, am avut bucuria şi satisfacţia unor lucrări care mi-au ieşit. În legătură cu divinitatea: după fiecare lucrare am simţit doar acea oboseală plăcută de sfîrşit de lucrare şi satisfacţia muncii împlinite.

P.Ş.: Sîntem în al treilea deceniu în care România bîjbîie prin cotloanele tranziţiei, neputincioasă în a afla calea normalităţii; care este în accepţiunea ta condiţia artistului contemporan, adesea silit la un slalom uriaş printre schimbări şi limitări, tatonări şi constrîngeri, anonimat sau lumina reflectoarelor?

I.M.: Anonimat sau lumina reflectorelor? Atîta timp cît traim într-o ţară în care tranziţia nu se mai termină şi nesiguranţa este la tot pasul, în care nu există un sistem clar de valori sau sînt răsturnate, în care vraiştea a devenit aproape mod de viaţă, sigur că sîntem afectaţi, indiferent pe ce poziţie te afli. Nu-ţi rămîne decît să te retragi în lumea ta şi să nu te abaţi de la idealul pe care ţi l-ai propus , de la căutările tale. Pînă la urmă astea sunt cele mai frumoase lucruri care ni se pot întîmpla; ataşamentul şi legătura solidă faţă de profesie, pasiunea, sînt pînă la urmă lucrurile care ne fac fericiţi. Tranziţii şi crize cred că vor fi tot timpul, am sentimentul că nu se vor termina niciodată, că sînt inepuizabile. Nu cred că are sens să ne mai batem capul cu administrarea sau analiza lor.

P.Ş.: Tabere de creaţie, peste treizeci de expoziţii colective pe parcursul a douăzeci de ani, ultima personală în 2014. Cînd crezi că va veni următoarea?

I.M.:În primăvara asta, la începutul lunii aprilie, voi avea o expoziţie personală în care voi scoate pe simeză o parte din peisajele şi naturile statice realizate în ultimii doi ani. Peisaje făcute în taberele de creaţie dar şi peisaje făcute prin împrejurimile şi satele învecinate Bacăului. Expoziţia va fi la galeria ‘’Frunzetti’’ a filialei U.A.P. Bacău. 

PETRUŢA ŞERBAN 

http://directia9.ro/petruta-serban-se-prezinta/

Petruța Șerban este o tînără poetă din Târgoviște, un suflet nobil și înflăcărat, dar plin de modestie. De Petruța mă leagă o frumoasă prietenie virtuală. Am descoperit-o citindu-i blogul și ulterior postările de poezie de pe facebook. Mi-a apărut plină de feminitate, dar o feminitate a zilelor noastre: puternică și luptătoare, tonică și jucăușă uneori, alteori suferind cu noblețe sau dezvăluind o iubire profundă, însă mereu punîndu-și sentimentele în contrapartidă cu realitățile cinice ale zilelor noastre.
   A debutat în 2012 cu volumul de poezie „Viața între paranteze drepte”, apărut la editura Grinta, Cluj-Napoca. Petruța continuă să crească și să scrie, postează lucrarile ei pe facebook spre desfătarea celor care o citesc.

Cristina Berinde: Petruța, spune-mi ceva despre tine.
Petruța Șerban: Școală generală, liceu, apoi Facultatea de Geografie din București. Cluj-Napoca a fost orașul în care mi-am dorit să trăiesc studenția. În anul în care am picat cu 8,49 la Geografie Cluj, erau doar ,,doi pe loc” la Filologie. N-am știut.:)
Am fost desenator tehnic la o fabrică din Tîrgoviște, apoi au urmat mulți ani de muncă în Editura Corint și colaborări cu alte edituri din București și din țară. Doi ani i-am petrecut la Microbilt Corporation unde am scris articole pentru site-ul firmei iar o scurtă perioadă am fost redactor-șef la Revista Cervantes. 
Acum am un proiect al meu la care lucrez și pe care sper ca în curînd să încep să-l derulez.
Ce îmi place să fac? Păi cînd nu gospodăresc, desenez, citesc, îngrijesc de flori, drumețesc, dar mai ales scriu.

C.B.: Și muntele?
P. Ș.: Dependența mea de munte este veche și de fiecare dată cînd vorbesc despre asta evoc imaginea piliturii de fier atrasă de magnet. Statul prin munți sau străbătutul lor înseamnă pentru mine epurare. Un soi de dializă pe care mi-o administrez de cîte ori pot.

C.B.: Cînd și cum s-a născut poezia ta?
P. Ș.: Într-o zi de toamnă ploioasă, undeva prin clasa a IV-a… ușor, fără dureri, dar după dureri 

C.B.: Ce înseamnă poezia ta pentru tine?
P. Ș.: Pacea de după războiul pe care ea îl cîștigă mereu… 

C.B.: Cît de important este cititorul pentru tine?
P. Ș.: Cititorul meu este stăpînul meu. El este cel care dă valoare cuvintelor mele și cel care-mi aduce bucurie. O bucurie ca o pînză de păianjen în care m-am prins, mi-e bine și din care pentru nimic în lume nu vreau să scap.

C.B.: Știu că poezia ta se naște spontan și poate de aceea ea e concentrată și stilizată, dar cît e inspirație și cît e transpirație în poezia ta?
P. Ș.: Da, este așa cum spui tu. N-am atelier de prelucrare, deci nu transpir. Poezia mea e ,,atunci cînd e”, așa cum e. O dau complet dezbrăcată lumii… 

C.B.: Se pare că ai mereu ochii deschiși pentru a vedea ceea ce se întîmplă dintr-o altă direcție. Ce te ajută să vezi atît de frumos?
P. Ș.: Nu știu, dar tare n-aș vrea să ațipesc… 

C.B.: O altă pasiune a ta este desenul. Care e diferența dintre linie și cuvînt?
P. Ș.: Niciuna. Mînă și suflet urmează aceeași traiectorie…

C.B.: Care este pentru tine sentimentul cel mai creator de poezie?
P. Ș.: Mai în glumă, mai în serios, mi s-a spus că am o „vocație” a suferinței. Nu este așa, dar recunosc suveranitatea acestui sentiment în geneza scrierilor mele.

C.B.: Ce muzică îți cîntă îngerii cînd te duci la culcare?
P. Ș.: Sonate în fîlfîit de aripi și răsturnări de clape. Dar asta numai cînd sunt în toane bune. 

C.B.: Ce-ar fi viața fără poezie?
P. Ș.: Un abis fără nicio culoare și cu un singur chip. Hidos.